Despre noi
Suntem Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture și iubim educația non-formală. Misiunea noastră este să producem conținut de calitate într-o manieră modernă și digitală. Proiectul NOTE BUNE este parte a programului 1000 Dreams, a cărui misiune este să le ofere copiilor șanse egale la educație folosind tehnologia.
Premii 2022:
Gala Dezvoltării Durabile, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă – Guvernul României – Mențiune la categoria Punct ochit, Punct lovit cu proiectul #Evaluare Națională
Toate materialele de limba și literatura română sunt realizate în conformitate cu Programa școlară sub îndrumarea profesorului Bogdan Rațiu.
Bogdan Rațiu este profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din 2009 și cadru asociat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Este laureat „Merito” (2019) și profesor „Aspire for teachers” (2017) și a obținut un doctorat în filologie în 2014.
Toate materialele de matematică BAC sunt realizate în conformitate cu Programa școlară sub îndrumarea profesorului Daniel Petriceanu.
Daniel Petriceanu este profesor de matematică la Colegiul Național Mihai Viteazul din București și Liceul Teoretic Național. Este adeptul unui stil deschis de predare și încurajează participarea activă a elevilor la oră stimulându-le creativitatea. Este autorul a numeroase manuale și culegeri. Pregătește elevi pentru concursuri școlare, unii dintre aceștia fiind medaliați la Olimpiada Internațională sau la Olimpiada Balcanică de Matematică.

